Senzatii, perceptie, sentimente… – in psihologia stiintifica exista o multime de concepte similare intre ele, a caror diferenta este foarte greu de vazut pentru o persoana care este departe de aceasta stiinta. Fiecare dintre aceste concepte are propriul sau inteles unic, a carui cunoastere va permite sa va intelegeti mai bine si sa va cunoasteti natura.
In acest articol, vom examina in detaliu conceptul de senzatii, principalele lor tipuri, mecanisme fiziologice, proprietati, functii si modele. In concluzie, va vom spune cum sa va dezvoltati simturile pentru a obtine succes in activitatile profesionale sau pur si simplu sa invatati sa percepeti lumea din jurul vostru mai subtil, bucurandu-va de lucrurile simple.
Conceptul de „senzatie”
Initial, senzatiile au fost considerate in filosofie: ele includeau toate fenomenele de reflectare senzoriala a lumii, inclusiv perceptia si memoria. In secolul al XVIII-lea, W. Wundt, un medic, fiziolog si psiholog german, fondatorul psihologiei experimentale si cognitive, a distins clar diferentele dintre senzatii si alte concepte conexe, lucru confirmat de alti psihologi dupa el. Iar in secolul al XIX-lea s-a format stiinta psihofizicii, care studiaza interactiunea dintre procesele fizice si senzatiile subiective, in cadrul careia cercetarile asupra senzatiilor continua pana in prezent.
Ca urmare, senzatia a inceput sa insemne cel mai simplu proces mental, care este inerent in absolut orice organism viu in cursul activitatii sale cognitive.
Senzatiile sunt procesul de afisare de catre psihic a proprietatilor individuale ale fenomenelor si obiectelor din lumea inconjuratoare, in care sunt implicate toate simturile noastre.
Senzatiile sunt considerate primul stadiu al activitatii cognitive umane, care serveste drept baza pentru fluxul proceselor cognitive mai complexe (perceptie, vorbire, memorie , gandire etc.) De exemplu, perceptia este alcatuita din senzatii si este o afisare holistica a obiectelor si fenomenelor, si nu a proprietatilor individuale ale acestora (spre deosebire de sentimente).
Pentru o mai buna intelegere, sa dam un exemplu: daca iti place un trandafir, atunci impresia ta holistica despre el „ca este frumos” este perceptie, iar senzatia va fi ca ii vei simti aroma minunata sau spinii ascutiti, sau te vei gandi ca are petale frumoase. Astfel, perceptia este o combinatie de mai multe senzatii, datorita carora se formeaza o conceptie holistica a unui obiect.
Pentru a intelege mai bine ce sunt senzatiile, vom afla care sunt mecanismele si modelele lor fiziologice.
Mecanisme fiziologice si modele de senzatii
In procesul de aparitie a senzatiilor sunt implicate doua parti: stimulul care afecteaza organismul si analizatorii care o percep. Senzatia nu este o reflectie pasiva, ci un proces activ in care toate partile analizatorului lucreaza impreuna.
Analizatorul este o parte a sistemului nervos care are capacitatea de a distinge intre efectele stimulilor externi. Acesta este format din trei parti:
- Receptorii sunt terminatii nervoase situate in organele de simt, care se caracterizeaza printr-un prag de iritabilitate mai mic, cu o sensibilitate crescuta la stimulii propriu-zisi. Acest lucru permite receptorilor sa raspunda chiar si la cel mai mic impact si sa reflecte impactul excesiv al stimulului asupra organismului. Exista doua tipuri de receptori: exteroreceptori (proceseaza informatii din lumea exterioara) si interoreceptori (proceseaza informatii din corpul insusi).
- Partea centrala este reprezentata de zonele creierului care sunt capabile sa distinga stimulul corespunzator (de exemplu, vizual) si sa transforme impactul acestuia in senzatia propriu-zisa.
- Caile de conducere – transmit excitatia organelor de simt si a receptorilor catre partea centrala a analizatorului.
Pe scurt, etapele de functionare a sistemelor de analizare pot fi demonstrate dupa cum urmeaza:
- Impactul unui stimul extern asupra receptorului sistemului analizator.
- Transmiterea stimulului de-a lungul arcului reflex.
- Lovirea stimulului in zona din cortexul cerebral care corespunde unui anumit receptor.
- Reactia psihicului (sau a sistemului analizator) la stimul.
Senzatiile sunt, de asemenea, supuse unor legi psihofiziologice generale. Acestea includ pragurile senzoriale, adaptarea, sinestezia si sensibilizarea.
Pragurile senzoriale
O senzatie poate aparea numai daca stimulul are o anumita magnitudine. Daca aceasta valoare este mai mica sau mai mare decat cea normala, atunci persoana nu va simti nimic (de exemplu, nu suntem capabili sa simtim particule de praf pe haine sau sa auzim frecvente ultra-inalte). Pentru a desemna aceasta marime in psihofizica, se foloseste conceptul de „praguri de sensibilitate”.
Pragul absolut inferior reprezinta ceea ce trebuie sa fie valoarea minima a stimulului pentru a provoca cel putin cea mai slaba senzatie. Capacitatea de a raspunde la cei mai slabi stimuli se numeste sensibilitate absoluta.
Pragul absolut superior este valoarea stimulului la care senzatia se transforma in durere sau dispare cu totul.
Pragul absolut si sensibilitatea analizatorului sunt invers proportionale intre ele: cu cat sensibilitatea este mai mare, cu atat valoarea pragului este mai mica (de exemplu, o persoana cu un simt al mirosului dezvoltat va avea nevoie de o aroma de cafea mult mai putin saturata sau de o distanta mai mica pentru a o mirosi decat o persoana care are acest receptor nu este dezvoltat).
Analizatorii oamenilor au grade diferite de sensibilitate datorita faptului ca organele de simt se dezvolta continuu in procesul de dezvoltare individuala a unei persoane. Ele sunt influentate de multi factori, dintre care principalii sunt afilierea profesionala a individului si interesele sale. Astfel, un somelier poate distinge cele mai subtile note ale vinului, in timp ce alte persoane nici macar nu le vor simti. In plus, varsta si starea de sanatate a unei persoane influenteaza, de asemenea, gradul de sensibilitate al analizatorilor si valoarea pragurilor individuale: in prezenta bolilor si odata cu varsta, gradul de sensibilitate al analizatorilor scade.
Adaptarea
Organele de simt se pot adapta la stimul prin modificarea sensibilitatii analizatorilor lor, prin cresterea sau scaderea acesteia in grade diferite.
Aceasta capacitate se numeste adaptare si are trei grade :
- Schimbarea sensibilitatii (daca stimulul este slab). Astfel, atunci cand intram intr-o camera intunecata, la inceput ne este greu sa vedem ceva, dar, treptat, sensibilitatea analizatorului creste si incepem sa distingem obiectele. Iar daca apoi intram intr-o alta – mai luminoasa – sensibilitatea analizatorului scade din nou.
- Opacitate a senzatiei (daca stimulul este prea puternic). Acest lucru poate fi observat, de exemplu, atunci cand scufundam o mana in apa rece.
- Disparitia completa a senzatiei (daca stimulul actioneaza prea mult timp).
Cea mai mare gama de adaptare este tipica pentru analizatorul vizual, apoi pentru analizatorul tactil, in timp ce analizatorul auditiv practic nu are capacitatea de adaptare (te poti obisnui cu zgomotul, dar nu poti inceta sa-l auzi). In ceea ce priveste viteza, analizatorii olfactivi si tactili se adapteaza mai repede decat ceilalti.
Sinestezia
Uneori, o persoana poate experimenta senzatii „fantoma” care nu sunt caracteristice analizatorului sub influenta caruia apar. Astfel, de exemplu, vederea unei lamai poate face sa simti un gust acru in gura, iar sub influenta sunetelor pot aparea imagini vizuale.
Sensibilizarea
Sensibilizarea este o crestere a sensibilitatii analizatorului sub influenta unor factori interni (mentali).
Exista o serie de motive pentru care poate aparea sensibilizarea:
- Semnificatia unui anumit impact. De exemplu, auzul nostru devine mai ascutit daca dorim cu adevarat sa auzim un sunet si „ascultam” versurile unui cantec sau conversatia cuiva.
- Factori fiziologici. Starea organismului si prezenta anumitor substante in acesta pot duce, de asemenea, la o modificare a sensibilitatii unui anumit analizator. De exemplu, introducerea de vitamina A in organism poate creste sensibilitatea vizuala.
- Relatia dintre analizatori. Activitatea analizatorilor este sistemica, prin urmare, de exemplu, sensibilitatea vizuala este afectata de schimbarile de temperatura, de senzatiile gustative si de sunete.
- Exercitiile repetitive cresc, de asemenea, sensibilitatea analizatorilor. De exemplu, ascultarea muzicii poate duce la dezvoltarea auzului acut. Vom vorbi mai mult despre aceasta metoda de sensibilizare la sfarsitul articolului nostru pentru a va arata cum va puteti dezvolta senzatiile.
Interesant este si fenomenul numit „sensibilizare compensatorie”, in care sensibilitatea analizatorului creste din cauza sensibilitatii insuficiente a unui alt analizator. De exemplu, persoanele nevazatoare experimenteaza adesea o crestere a sensibilitatii auditive, ceea ce le permite sa obtina un succes fara precedent, de exemplu, in activitatile muzicale.
Suntem siguri ca aceste cunostinte v-au ajutat sa intelegeti in termeni generali natura senzatiilor. Si acum vom vorbi despre motivul pentru care o persoana are nevoie de senzatii in general.
Functiile si proprietatile de baza ale senzatiilor
Dupa cum s-a mentionat deja, senzatiile reprezinta baza cunoasterii noastre. Cu ajutorul senzatiilor, un organism viu dobandeste cunostinte despre realitate, ceea ce il ajuta sa supravietuiasca.
Toate senzatiile, indiferent de tipul lor, indeplinesc trei functii principale:
- functia de semnalizare – ofera organismului informatii despre lumea din jurul sau;
- functia de reflectie – ajuta organismul sa isi formeze imaginea subiectiva a lumii pentru a se orienta in ea;
- functia de reglare – permit organismului sa se adapteze la conditiile lumii exterioare si sa se adapteze la schimbarile care apar in ea.
Daca o persoana are toate simturile in functiune si stimulii externi actioneaza in permanenta asupra sa, ea primeste cantitatea de informatii necesare pentru o existenta sanatoasa. Dar in cazul unor tulburari in functionarea organelor de simt sau in absenta stimulilor externi, pot aparea o serie de tulburari senzoriale grave: anestezie (absenta senzatiilor), hipoestezie (slabirea senzatiilor), hiperestezie (senzatii crescute), parestezii (senzatii neplacute pe piele in absenta oricarei iritatii) si senestopatie (senzatii neplacute in interiorul corpului in absenta oricarei afectiuni a organelor interne).
Cu toate acestea, cea mai periculoasa tulburare este „foamea senzoriala” sau privarea senzoriala, care duce la o scadere a activitatii mentale la zero, adica pune persoana intr-o stare de somn.
Pe langa functiile generale, exista, de asemenea, o serie de proprietati inerente absolut fiecarei senzatii:
- Caracteristici specifice (senzatiile vizuale se caracterizeaza prin luminozitate, saturatie etc., senzatiile tactile se caracterizeaza prin moliciune, duritate etc.).
- Durata (pentru cat timp) si intensitatea (cu ce forta) cu care stimulul afecteaza un anumit analizator.
- Pragurile de sensibilitate absoluta superioara si inferioara, adica o anumita caracteristica a fortei de influenta a stimulului, pe care organele de simt corespunzatoare o pot percepe fara a afecta psihicul.
- Capacitatea de a determina sursa de expunere si locul asupra caruia afecteaza.
Cu toate acestea, prezenta proprietatilor comune nu neaga faptul ca exista multe senzatii complet diferite, fiecare dintre ele aparand ca reactie la un stimul separat si reflectand proprietatile specifice ale obiectelor. Pentru a intelege mai bine fenomenul senzatiilor, luati in considerare care sunt acestea.
Clasificarea senzatiilor
Exista mai multe tipologii de senzatii, derivate pe baze diferite, dar strans legate intre ele si chiar oarecum similare.
Clasificarea in functie de tipul de modalitate
Se bazeaza pe o varietate de organe senzoriale care sunt implicate in formarea unei anumite senzatii. Dupa cum am invatat mai devreme, fiecare senzatie reflecta doar proprietatea corespunzatoare modalitatii sale.
Exista cinci tipuri principale de senzatii, care sunt impartite intre ele in functie de sistemele de analiza:
- Senzatiile vizuale ne ajuta sa intelegem culoarea, marimea, departarea obiectelor si a fenomenelor din lumea inconjuratoare.
- Senzatiile auditive sunt responsabile de perceptia volumului sunetelor lumii inconjuratoare, precum si de timbrul, durata si inaltimea acestora.
- Senzatiile olfactive va permit sa mirositi, sa faceti distinctia intre tipurile si tipurile lor, precum si natura lor – siguranta sau nocivitate.
- Senzatiile gustative ajuta la distingerea gustului alimentelor in functie de diferite caracteristici, cum ar fi amaraciunea, aciditatea, dulceata, salinitatea.
- Simtul tactil ne ajuta sa raspundem la atingere, temperatura si durere.
Am luat in considerare clasificarea de baza a tipurilor de senzatii in functie de organele de simt care sunt responsabile de aparitia lor. Cu toate acestea, in cadrul acestor cinci modalitati principale, se pot distinge mai multe subspecii de senzatii in functie de calitatea sau submodalitatea lor. De exemplu, senzatiile vizuale pot fi impartite in senzatii spatiale si de culoare.
Clasificare in functie de localizarea receptorilor
A doua tipologie la fel de bine cunoscuta a senzatiilor se bazeaza pe localizarea anatomica a receptorilor. Conform acestei clasificari, exista trei tipuri de senzatii :
- Senzatii interoceptive (organice). Acestea informeaza asupra starii proceselor interne ale corpului nostru (sete, foame etc.) si asupra durerii. Receptorii, respectiv, sunt localizati in organele interne si in tesuturile corpului.
- Senzatii exteroceptive. Receptorii sunt localizati pe suprafata corpului si sunt responsabili de receptionarea semnalelor din lumea exterioara pentru a afisa proprietatile obiectelor si fenomenelor si pentru a obtine cunostinte. Ele sunt impartite in doua tipuri: de contact (obiectul actioneaza direct asupra receptorilor: gust si atingere) si la distanta (obiectul se afla la distanta de receptori: auditive, vizuale).
- Senzatii proprioceptive. Ele semnaleaza pozitia corpului nostru in spatiu si miscarea pe care o face. Receptorii lor sunt localizati in muschi, in aparatul vestibular si in ligamente. Acestea includ senzatiile musculo-scheletice, senzatiile de echilibru si de miscare.
Pe langa cele doua clasificari principale ale senzatiilor, mai exista inca doua tipologii, mai putin cunoscute, dar si destul de interesante:
- Clasificarea genetica a neurologului englez H. Head – imparte senzatiile in doua tipuri in functie de sensibilitatea corespunzatoare: protopate (senzatii primitive, organice, slab diferentiate si greu de localizat – foame, sete etc.) si epicritice (senzatii „inalte”, care sunt separate de starile emotionale si sunt o reflectare obiectiva a obiectelor lumii exterioare).
- Clasificarea in functie de nivelul de constientizare – implica impartirea senzatiilor in: constiente (toate senzatiile modale – auditive, sonore etc.) si inconstiente (senzatii subsenzoriale – de exemplu, echilibrul).
Acum ca stiti mai bine ce sunt si care sunt senzatiile, sa trecem la partea finala a articolului nostru – dezvoltarea senzatiilor.
Dezvoltarea senzatiilor: de ce si cum sa o facem?
Sensibilitatea este un reflex innascut si neconditionat, dar este, de asemenea, o potentiala trasatura de personalitate. Daca nu va dezvoltati organizarea senzoriala, cu siguranta nu va veti pierde capacitatea de a vedea, simti, auzi etc. Cu toate acestea, aceste abilitati vor fi limitate si nu vor dezvalui intregul potential inerent naturii.
Dar daca invatati sa va antrenati simturile, puteti descoperi o lume cu totul noua, plina de culori si de varietate, si va puteti bucura de lucruri cu adevarat frumoase, care sunt destul de simple, dar in acelasi timp inaccesibile pentru cei care au sensibilitatea insuficient dezvoltata: de exemplu, sa va distrati de la muzica clasica sau de la cele mai subtile note ale vinului.
In plus, sensibilitatea la stimuli externi joaca un rol imens in anumite domenii profesionale. De exemplu, este pur si simplu necesara pentru muzicieni, artisti, parfumieri, bucatari etc. Numai acele persoane care si-au dezvoltat sensibilitatea sunt capabile sa obtina un succes deloc banal in aceste domenii. Prin urmare, daca doriti sa aveti o ureche perfecta pentru muzica sau un gust artistic de neegalat, va trebui sa va dezvoltati sensibilitatea.
Exista doua modalitati principale de a va imbunatati senzatiile – este vorba de dezvoltarea sensibilitatii analizatorilor si de imbunatatirea capacitatii dumneavoastra de a distinge, adica a capacitatii de a diferentia clar diferitele proprietati ale obiectelor din lumea inconjuratoare.
Dezvoltarea senzatiilor se bazeaza pe limitarea generalizarii initiale a excitatiilor in sectiunile corticale ale analizatorilor prin dezvoltarea unor diferentieri speciale. Prin urmare, pentru a va imbunatati senzatiile, atunci cand efectuati orice activitate, trebuie sa evidentiati elementele individuale din aceasta si sa va concentrati atentia asupra lor, si nu asupra intregului proces.
De exemplu, daca vorbim despre urechea muzicala, atunci pentru dezvoltarea ei puteti fie sa cresteti pragul sensibilitatii auditive, fie sa invatati sa distingeti partile lor constitutive in stimuli sonori complecsi – tonuri muzicale. Calea optima este de a dezvolta aceste doua componente in acelasi timp – in acest fel va puteti dezvolta senzatiile la maximum.
Cu exercitii fizice regulate, va puteti imbunatati semnificativ sensibilitatea si puteti invata sa percepeti lumea la un nivel mai inalt. Iata cateva dintre ele:
- Inventati povesti ascultand zgomote (soapte, fluieraturi, suieraturi de sarpe, fosnet de frunze etc.).
- Ghiciti, legat la ochi, diverse parfumuri cu mai multe componente, asociati-le cu amintirile sau fanteziile dumneavoastra, apoi faceti schite ale asociatiilor rezultate.
- Dati viata imaginilor. Descrieti-le (cel mai bine intr-o limba straina) si exprimati emotiile pe care le traiti in urma lor. Incercati sa resimtiti toate senzatiile pe care le aveti: poate ca simtiti frig sau uscaciune, auziti cantecul pasarilor, simtiti mirosul marii…
- Ascultati opere muzicale si imaginati-va-le in culori (de exemplu, un fragment din „Dans spaniol” de E. Grandos, „Lebada” de C. Saint-Saens sau muzica lui R. Wagner pentru opera „Moartea zeilor”).
In ciuda faptului ca toate exercitiile propuse au un anumit accent pe dezvoltarea unui singur canal de perceptie, ele sunt multifunctionale si va permit sa imbunatatiti toate tipurile de sentimente in acelasi timp.
In plus, puteti folosi urmatoarele metode pentru a creste sensibilitatea analizatorilor:
- Acuitatea vizuala este promovata prin administrarea de vitaminele A, E si C (le puteti lua sub forma de suplimente biologice sau puteti adauga alimente bogate in ele in dieta dumneavoastra), precum si prin gimnastica pentru ochi.
- Pentru a va imbunatati auzul, luati magneziu, ascultati muzica de diferite genuri, invatati sa cantati oral sau la instrumente muzicale. Incercati sa petreceti mai mult timp in liniste si evitati locurile zgomotoase.
- Cel mai simplu mod de a va imbunatati simtul olfactiv este prin practicarea aromoterapiei: inhalati zilnic cateva mirosuri placute, iar cand invatati sa le deosebiti, sporiti-le.
- Pentru a imbunatati discriminarea gustului, reduceti consumul de sare si zahar, evitati alimentele procesate, potentiatorii de aroma etc. aceste componente afecteaza negativ sensibilitatea gustativa. Dar fructele de mare si condimentele naturale contribuie la dezvoltarea acesteia.
- Puteti creste sensibilitatea pielii prin practica interactiunii cu diverse texturi. Incercati sa atingeti cat mai mult suprafete si reliefuri diferite si invatati sa le deosebiti cu ochii inchisi.
Efectuarea acestor exercitii simple si folosirea metodelor de crestere a sensibilitatii mentionate mai sus va vor ajuta cu siguranta sa va faceti senzatiile mai clare si mai distincte. Cu toate acestea, inainte de a utiliza vitamine si minerale, asigurati-va ca va consultati medicul, deoarece uneori chiar si cele mai utile substante pot sa nu fie potrivite in mod specific pentru corpul dumneavoastra.
Va dorim succes in autocunoastere si autodezvoltare si speram ca articolul nostru va va fi util!