Guvernul României a adoptat oficial hotărârea prin care salariul minim brut pe țară va crește de la 4.050 de lei la 4.325 de lei, începând cu data de 1 iulie 2026. Deși măsura reprezintă o majorare de 6,8%, experții avertizează că suma care va ajunge efectiv în buzunarele angajaților este mult mai mică, principalul beneficiar al deciziei fiind bugetul de stat prin încasarea unor taxe mai mari.
Cum se schimbă salariul minim: Câți bani primesc angajații „în mână”
Deși creșterea brută este de 275 de lei, mecanismul de taxare și modificarea facilităților fiscale reduc semnificativ impactul real asupra veniturilor nete. Economistul Adrian Negrescu explică faptul că, în paralel cu majorarea brutului, suma neimpozabilă va scădea de la 300 la 200 de lei.
Iată cum arată calculele pentru un angajat plătit cu salariul minim:
- Prezent: Salariu brut 4.050 lei (300 lei neimpozabili) – Salariu net: 2.574 lei.
- De la 1 iulie 2026: Salariu brut 4.325 lei (200 lei neimpozabili) – Salariu net: 2.699 lei.
- Creșterea reală: Aproximativ 125 de lei pe lună.
„Creșterea salariului minim e o măsură cu iz politic, un fel de exercițiu de scamatorie financiară care pare că oferă angajaților un beneficiu important, dar în realitate îi lăsă cu o creștere de numai 125 de lei”, a declarat Adrian Negrescu pentru Digi24.ro.
Cine sunt adevărații câștigători ai măsurii
Conform analiștilor, statul va încasa sume importante din contribuțiile și impozitele aferente acestei creșteri. Mai mult, măsura îi avantajează pe anumiți angajați din sectorul public ale căror venituri sunt calculate în funcție de salariul minim.
„Cei mai câștigați din toată această decizie sunt bugetul de stat, care încasează mai mulți bani, și angajații statului care sunt plătiți cu multiplu de salariu minim pe economie. Pentru ei, veniturile acestea generează o creștere reală a salariilor mult mai mare decât în cazul celor plătiți cu salariul minim”, a explicat economistul.
Presiune pe micii antreprenori și riscul concedierilor
Mediul de afaceri, în special firmele mici, ar putea resimți negativ această schimbare. Costurile totale pentru angajatori vor crește, ceea ce ar putea duce la restructurări de personal în companiile care nu pot susține noile cheltuieli.
Adrian Negrescu atrage atenția asupra poverii fiscale: „Firmele vor fi nevoite să dea până la 400 de lei în plus la bugetul de stat pentru a-și menține angajații. Mă aștept ca, din păcate, multe dintre micile companii să renunțe la o parte dintre angajați ca urmare a creșterii costurilor”. Acesta a subliniat că România are cele mai mari taxe pe salariul minim din Uniunea Europeană raportate la venit.
Peste 1,7 milioane de români vizați de noua lege
Datele Ministerului Muncii arată că impactul acestei hotărâri este unul extins la nivelul întregii piețe a muncii:
- În prezent, 831.382 de salariați primesc salariul minim brut.
- După 1 iulie 2026, numărul beneficiarilor ar putea ajunge la 1.759.027.
- Tariful orar va deveni 25,949 lei (pentru un program mediu de 166,667 ore pe lună).
Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, susține că decizia este necesară pentru protecția socială: „Majorarea salariului minim înseamnă mai multă siguranță, o putere de cumpărare mai mare și o barieră împotriva abuzurilor și a muncii la negru”, a transmis oficialul prin intermediul unui comunicat.
Articolul Salariul minim va crește la 4.325 de lei de la 1 iulie. Care este impactul în economie și cine sunt principalii beneficiari ai măsurii apare prima dată în Comunicate de Presă.
Sursă comunicateinpresa.ro








